Reacția oficială a Hexi Pharma după decesul lui Dan Condrea

Reacția oficială a Hexi Pharma după decesul lui Dan Condrea
Publicat: 24/05/2016, 16:00
Actualizat: 05/06/2018, 16:55

„Decesul patronului Hexi, Dan Condrea, care a avut loc duminică seara, a șocat pe toată lumea” transmit reprezentanții firmei, printr-un comunicat de presă.

„Dan ne ajuta pe fiecare, indiferent de problemă. Într-adevăr, nu era cea mai deschisă persoana și nu ii plăcea vorba multa și fără rost, dar era un om. Suntem încă în șoc și nu ne putem reveni. Tot ce putem spune e ca le transmitem membrilor familiei sincere condoleanțe”, se menționează în comunicatul firmei.

De asemenea, aceștia îi fac și o scurta descriere, precizând că era „un familist convins, cu o existență relativ modesta, ce și-a dorit liniște și nu a căutat atenția nimănui. Își creștea ambii copii cu drag și a făcut sacrificii pentru asta, chiar și atunci când viața l-a lovit și a trebuit să divorțeze. Era un om dedicat muncii și dedicat celui de-al treilea copil al său – Hexi Pharma. Lucra zilnic câte 12 ore și avea grijă ca atmosfera să fie plăcută pentru toată lumea. Își dorea ca angajații lui să se simtă cât mai bine, iar de fiecare dată când unul dintre ei avea o problema, Dan era primul care sărea in ajutor. Modest și timid, Dan nu relaționa ușor cu persoanele noi, ba mai mult, era retras și prefera să gândească de zece ori înainte sa vorbească. Unii cred că asta era principalul motiv pentru care nu era favoritul multor persoane”.

Dan Condrea, patronul companiei Hexi Pharma, în vârstă de 41 de ani, a încetat din viață duminică, 22 mai, într-un accident de mașină produs între localitățile Corbeanca și Buftea, se mai arată în comunicat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună